Radioterapia de la Pitești, aproape de realizare: proiect admis cu punctaj maxim la finanțare

Date:

Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, anunță o etapă decisivă pentru unul dintre cele mai importante proiecte medicale din județ: Laboratorul de Radioterapie de la Pitești a fost admis la finanțare prin Programul Sănătate 2021–2027, cu un punctaj aproape maxim.

Proiectul, aflat deja într-un stadiu avansat de implementare, a ajuns la aproximativ 70% din execuția lucrărilor, fiind în grafic din punct de vedere al construcției. Investiția vizează realizarea unei infrastructuri medicale moderne în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, care va permite tratarea pacienților oncologici în condiții performante, fără a mai fi necesară deplasarea în alte centre.

„Radioterapia va însemna acces la tratamente moderne, aproape de casă, și un pas important pentru consolidarea spitalului ca centru medical regional”, a transmis președintele Consiliului Județean Argeș.

Laboratorul va fi echipat cu tehnologie de ultimă generație, contribuind la creșterea calității actului medical și la reducerea timpilor de așteptare pentru pacienți. Proiectul se înscrie într-o serie mai amplă de investiții coordonate de Consiliul Județean Argeș în domeniul sănătății, cu accent pe modernizarea infrastructurii și creșterea accesului la servicii medicale esențiale.

În ciuda dificultăților apărute în procesul de finanțare, inclusiv transferul din PNRR, proiectul a fost dus mai departe fără întârzieri, beneficiind de colaborarea cu Ministerul Sănătății și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Prin această investiție, administrația județeană își consolidează direcția strategică de dezvoltare a sistemului medical din Argeș, cu impact direct asupra calității vieții pacienților.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Share post:

Populare

Mai multe articole
Citeste

Motoarele turate la maximum: Argeșul devine centrul motorsportului din România

Timp de trei zile, Argeșul va fi din nou...

Centru modern pentru copiii vulnerabili, la Câmpulung

Un nou model de protecție socială începe să prindă...

„Mugurii folclorului argeșean” au adus pe scenă aproape 100 de copii și tineri talentați

Emoții, costume populare și multă pasiune pentru tradițiile românești...